Meniu

Obcina Feredeului

Obcina Feredeului este o arie de protecție specială avifaunistică (sit Natura 2000) situată în Moldova, în nord-vestul județului Suceava. Aceasta ocupă teritoriul administrativ al orașului Câmpulung Moldovenesc şi cele ale comunelor Breaza, Brodina, Frumosu, Fundu Moldovei, Izvoarele Sucevei, Moldova-Sulița, Moldovița, Pojorâta, Sadova, Ulma, Vama și Vatra Moldoviței. Situl se întinde pe o suprafaţă de 63.737 ha. şi este străbătut de drumul național DN17A; care leagă oraşul Câmpulung de Rădăuţi.

Situl Obcina Feredeului la Valea Putnei (vezi sursă)
Aria protejată (încadrată în bioregiunea geografică alpină a Carpaţilor Maramureşului şi Bucovinei) aparţine rețelei ecologice europene Natura 2000 în România. Aceasta reprezintă o zonă naturală montană (pajiști naturale, pășuni, terenuri arabile cultivate, păduri de conifere, păduri de foioase, păduri în amestec, păduri în tranziție) ce asigură condiții de hrană, cuibărit și viețuire mai multor specii de păsări de pasaj sau sedentare (protejate la nivel european); printre care: ieruncă (Tetrastes bonasia), potârniche de tundră (Aegolius funereus), cristeiul de câmp (Crex crex), ciocănitoare cu spate alb (Dendrocopos leucotos), ciocănitoare neagră (Dryocopus martius), ciocănitoare de munte (Picoides tridactylus), muscar (Ficedula parva), muscar-gulerat (Ficedula albicollis), ciuvică (Glaucidium passerinum), huhurez mare (Strix uralensis) şi viespar (Pernis apivorus).

Obiective turistice aflate în arealul sitului sau în vecinătatea acestuia:
Biserica „Sfântul Nicolae” din Colacu (biserică de lemn, casă parohială și turn clopotniță), construcție 1800, monument istoric.
Biserica „Înălțarea Domnului” din Vama (biserică de lemn și turn clopotniță), construcție secolul al XVIII-lea, monument istoric.
Biserica de lemn  „Sfântul Nicolae” din Vama, construcție secolul al XVIII-lea, monument istoric.
•  Mănăstirea Moldovița (Biserica „Buna Vestire”, paraclisul de iarnă, plisiarnița și chiliile) din Vatra Moldoviței (construcție sec. XVI-XVII), monument istoric.
Ruinele bisericii „Buna Vestire” din satul Vatra Moldoviței, construcție secolul al XV-lea, monument istoric.
Piua de sumane a lui Ilișoi din satul Vama, construcție 1902, monument istoric.
Muzeul „Arta Lemnului” din Câmpulung Moldovenesc, construcție secolul al XIX-lea, monument istoric.
Ariile naturale protejate: Codrul secular Giumalău, Codrul secular Loben, Cheile Lucavei, Fânațele montane Todirescu, Klippa de calcare triasice Pârâul Cailor, Moara Dracului, Pădurea Roșoșa, Pădurea Voivodeasa, Piatra Buhei, Pietrele Doamnei, Stratele cu Aptychus de la Pojorâta și Tinovul Găina - Lucina.

Poveste de iarnă.....

✉ ✉ ✉ Formular de contact (◑‿◑)

Nume

E-mail *

Mesaj *