Meniu

Satul Pria

Pria este un sat în nord-vestul Transilvaniei situat la limita sud-vestică a județului Sălaj cu județul Cluj, pe cursul superior al văii Priei. Acesta se află la poalele nord-vestice ale Măgurii Priei (vârful cel mai înalt al munților Meseș, grupare montană nordică a Apusenilor; aparținând lanțului carpatic al Occidentalilor.
Priveliște asupra satului

• Istoric
Localitatea a fost atestată documentar pentru prima dată în anul 1481. Trecutul îndepărtat al satului Pria este puțin documentat, primele scrieri apar în monografia Sălajului din 1901, lucrare aparținând lui  Petri Mór.

Pria de Sus și Pria de Jos intră în documente în anul 1481, între alte sate aparținătoare cetății de Valcău, în marea lor majoritate în posesia familiei Banffy. Satul Pria a rămas mai mult sau mai puțin în posesia familiei Banffy până la mijlocul secolului al XIX-lea (1925). Din evul mediu până în 1867 satul Pria a aparținut administrativ de Comitatul Crasna (Regatul Ungar)

În 1835 satul Pria aparține din punct de vedere religios de Protopopiatul Districtului Crasna.
Începând cu anul 1876, localitatea trece în subordinea Comitatului Sălaj, apartenență ce se va încheia în anul 1920, odată cu semnarea Tratatului de la Trianon, tratat ce prevedea stabilirea frontierelor Ungariei cu vecinii săi.

În anul 1918, în luna noiembrie, la Pria, în prezența comandantului Corpului I de voluntari români constituit la Darnița-Kiev, căpitan în rezervă Victor Deleu, are loc o adunare populară prin care se aduce la cunoștința celor prezenți, hotărârea românilor de a se uni cu Patria Mamă, astfel, atunci, ia ființă Consiliul național român local și Garda națională română Pria, formată din 22 de membrii, având rol de asigurare a ordinii publice locale.

În perioada interbelică satul face parte din Plasa Crasna, componentă a județului Sălaj interbelic, urmând ca odată cu reorganizarea administrativă a României, după modelul sovietic (regiuni și raioane) și înființarea Regiunii Autonome Maghiare (1952 - 1968) să aparțină zonei teritoriale a raionului Zalău, Regiunea Cluj.

Din anul 1968, după desființarea Regiunii Autonome maghiare, satul Pria va face parte din zona administrativ-teritorială a actualului județ Sălaj.

De-a lungul timpului (din secolul al XVIII-lea, până în cea de-a doua jumătate a celui de-al XIX-lea]) în sat funcționau 8 mori de apă (construite din lemn, cu sisteme hidraulice primitive) pentru măcinarea cerealelor (grâu, porumb, secară). Acestea erau amplasate pe cursul văii Priei, în gospodăriile unor localnici; astfel: prima (în amonte) la „Pavelea Savini”, urmată de cele din aval de la „Petrea'l Pavăl”, „Niculaie Coșară”, „Cula Tomești”, „Ciunea Farcaș”, „Pavelea Ciorchi”, „Gheorghica Jurjului” și ultima, cea de la „Petrea Păraschi”.

• Aspecte socio-economice și culturale
Economia așezării este una predominant agricolă, bazată pe cultura plantelor, creșterea animalelor, pomicultura precum și pe comerțul cu produse agricole, captarea și îmbutelierea apei de izvor.
Fiind o zonă bogată în livezi de pruni, aici se produce băutura tradițională ''"pălinca de prune"'', specifică zonei.

În Măgura Priei, în hotarul satului, în apropierea drumului județean 108G care leagă satul Cizer de Vânători, în locul numit "Purcăreață", se ține în fiecare an în a doua duminică a lunii mai, tradiționala serbare câmpenească ''Măsurișul Oilor'', manifestare culturală cu implicații adâncii în viața socială a locuitorilor acestor meleaguri. Ca serbare câmpenească, Măsurișul a început în anul 1967, idee a regretatului fiu al satului Ioan Sonea, de a transforma obiceiul împreunișului oilor într-o adevărată sărbătoare. Acest obicei pastoral are loc primăvara, atunci când oile sunt separate de miei. Măsurișul a devenit astăzi o manifestare de mare amploare, ce îmbină folclorul muzical-coregrafic cu tradiția într-un cadru natural de excepție.
Purcăreață

Costumele populare, țesăturile, culorile, dantelăria; sunt asemănătore cu cele din întreaga zonă etnografică a Meseșului dar și cu cele din apropiere, cum ar fi: Bistrița, Clujul, Bihorul ori Maramureșul.
Port femeiesc (Florica F. 1952)

Portul popular femeiesc este format dintr-un spăcel din pânză albă de cânepă, cu mâneci largi cu broderie înflorată sau cu aplicații ornamentale și manșetă lată cu broderie. Peste spăcel se purta un pieptar confecționat din blană de miel cu diverse modele populare în culori diferite, iar vara se purta un laibăr cu aplicații de ornamente florale și geometrice din piele de oaie. Poalele erau făcute din pânză de cânepă cu o bordură din broderie aplicată în partea de jos. Peste poale, în partea din față se purta o zadie de lână, de obicei de culoare roșie ori albastră, încrețită în partea de sus, cu panglici cusute în partea de jos, iar în părțile laterale sunt brodate sau cusute două prime cu ornamente florale în culori vii. În jurul gâtului se purtau de la unu la câteva rânduri de mărgele sau stoli, iar pe cap cunună. În perioada iernii se purta suman sur făcut din lână de oaie, ornamentat la încheieturi cu prime subțiri de postav de culori diferite. Încălțămintea era alcătuită din cizme sau ghete din piele neagră, purtate la sărbători, iar în zilele de lucru se purtau opinci. La portul femeilor mai în vârstă culorile erau alb și negru.

Portul bărbătesc este alcătuit dintr-o chimeșe (de obicei purtată peste pantalon) din pânză albă de cânepă, cu guler strâns la gât, mâneci largi cu manșetă și broderie de culoare albă, albastră sau galbenă. Peste chimeșe se purta un laibăr de lână sură. Cioarecii erau de culoare albă, din pânză de cânepă, sau suri, din lână. În picioare se purtau cizme sau bocanci din piele neagră, în sărbători și opinci în zilele de lucru. În perioada anului când vremea era călduroasă pe cap se purta clop de paie sau postav, iar în timpul iernii, cușmă neagră sau sură, din blană de miel.

 • Evenimente locale
- Hramul bisericii în fiecare an în ziua de Sfinții Apostoli Petru și Pavel (luna iunie).
- Zilele satului, în fiecare an, în luna iunie, primul eveniment având loc în 1981, odată cu aniversarea a 500 de ani de la prima atestare documentară a localității.
- Măsurișui Oilor, sărbătoare pastorală ce are loc începând din 1976, în fiecare an, în a doua duminică a lunii mai.

۞ ۞ ۞ Turism și recreere
Satul este mărginit în partea sud estică de Măgura Priei (altitudinea maximă de 996 m, atinsă în vârful omonim), o subdiviziune geomorfologică a Munților Meseș. Măgura Priei este o zonă montană de interes turistic al județului Sălaj și cel mai înalt vârf al Munților Meseș. Aceasta e află în extremitatea nord-estică a Munților Apuseni, în sud-vestul județului Sălaj (în limitele teritoriale ale satului Pria), la limita sud-vestică a graniței teritoriale cu județul Cluj, în imediata apropiere a drumului județean (DJ108G) care leagă localitatea Cizer, Sălaj de satul Vânători, Cluj.
Măgura văzută din Zugău

Cercetările arheologice făcute de-a lungul timpului în zona Munților Meseșului aduc dovezi materiale de existența unei căi de comunicație (drum medieval) ce străbătea Măgura Priei, astfel, aici au fost descoperite ruinele unui turn roman de apărare și semnalizare, cu rol de supraveghere a drumului sării (transportul sării dinspre centrul Transilvaniei de la Turda, spre valea Someșului, apoi spre Europa Centrală). Descoperirea arheologică este consemnată la pagina 91 al Repertoriului arheologic al județului Sălaj.

Măgura Priei face parte din ramificația nordică a Munților Apuseni caracterizată printr-un relief cu extensie redusă ca altitudine, culmii domoale acoperite în cea mai mare parte cu păduri de foioase, făgete, pajiști și fânețe și brăzdate de mai multe pâraie cu debit redus de apă.

Dim punct de vedere geologic măgura este constituită pe șisturi cristaline și conglomerate de pietrișuri, nisipuri și argile. Versantul nordic și cel nord-estic este presărat pe alocuri cu stâncării calcaroase (de dimensiuni reduse) de culoare alb-cenușiu, la baza cărora sunt semnalate depozite minore de grohotișuri rezultate în urma mai multor procese de eroziune desfășurate de-a lungul timpului.

În versantul stâng al văii Coltăului (aproape de confluența cu părăul Țâcârlăului) se află un afloriment (abrupt calcaros) de interes paleontologic (încă neexplorat) cunoscut de localnici sub denumirea de Râpa Albă. Acesta prezintă resturi fosilifere (cochilii de melci) depozitate în strate de rocă sedimentară constituită din marnă calcaroasă. Acest fenomen este întâlnit și în abruptul drumului ce traversează Zugăul, dar aici cochilile sunt stratificate în conglomerate alcătuite din argile și nisipuri.

Toponimele locului sunt legate de diminutive ce evidențiază în primul rând graiul prienilor; astfel în arealul măgurii formele de relief (dealuri, stâncării, aflorimente, văi, pajiști, pășuni) sunt cunoscute sub diferite nume (oronime): Țâcârlău, Coltău, Valea Urzâcarului, Măgurice, Gribăn, Coasta Sclipturii, Purcăreță, Su' Izvoară, Su' Coaste, Râpa Albă, Pietricel, Grui, Osoi, Tăușoare, Su' Piatră, Vițălar, Capu Văii, Arsură, Tiiș, La Valauă, Taină, Iclejie, La Mormânt, La Cioroi, Băiasă, Rânșor, Dâmbu Gaidoș, Râtu Lung, Zugău, Brădulețe, Goroni, Brădet, Valea Crucii, Părăul Piciorului, Valea Poicului, Carpini, Diezurele, etc...

۞ Flora și fauna zonei
În zona teritorială a Măgurii Priei sunt întâlnite mai multe clase de habitate naturale de interes comunitar; astfel: păduri de fag, păduri de gorun, păduri de pin (plantații), păduri de amestec (fag și carpen), lunci aluvionare arin și răchită, tufișuri și tufărișuri de mesteacăn și alun, pajiști și pășuni cu graminee. Acestea adăpostesc o gamă variată de floră spontană (arbori, arbusti, ierburi și flori) și faună sălbatică (mamifere, păsări, reptile, amfibieni și insecte) specifică extremității nordice a Apusenilor.

Pădurile ce acoperă o importantă suprafață a măgurii au în componență arbori cu specii de: fag (Fagus sylvatica) în asociere cu gorun (Qercus petraea), carpen (Carpinus betulus), cer (Quercus cerris), frasin (Fraxinus excelsior), ulm (Ulmus foliaceae), stejar (Qercus robur), pin (plantație cu Pinus sylvestris), mesteacăn (Betula pendula), măr-pădureț (Malus sylvestris), păr-pădureț (Pyrus pyraster). În luncile pâraielor vegetează specii arboricole de arin (Alnus glutinosa) și răchită (Salix fragilis).

Tufărișurile sunt constituite din mai multe specii de arbusti, dintre care: soc roșu (Sambucus racemosa) și socul negru (Sambucus nigra) , alun (Corylus avellana), lemnul câinelui (Ligustrum vulgare), sânger (Cornus sanguinea), corn (Cornus mas), clocotiș (Staphylea pinata), tulichină (Daphne mezereum), păducel (Crataegus monogyna), porumbar (Prunus spinosa), mur (Rubus fruticosus), măceș (Rosa canina), afin (Vaccinum myrtillus), zmeur (Rubus idaeus).

La nivelul ierburilor (atât în păduri, la marginea acestora, cât și pe suprafețele cu pajiști și pășuni) este întâlnită o mare varietate floristică, alcătuită în cea mai mare parte din plante cu specii mediteranene, daco-balcanice, pontice sau panonice; dintre care unele protejate la nivel european prin Directiva C.E. 92/43/CE din 21 mai 1992 (privind conservarea habitatelor naturale și a speciilor de faună și floră sălbatică).
Brândușă de toamnă (în Brădet)

Printre speciile de plantele semnalate în arealul Măgurii Priei se află: laptele cucului (Euphorbya amygdaloides), osul iepurelui (Ononis spinosa), pătlăgină (Plantago major), clopoțel (Campanula serrata), plămânărică (Pulmonaria officinalis), vinariță (Asperula odorata), sânișoară (Sanicula europaea), păștiță (Anemone nemerosa), frag (Fragaria vesca), găinușe (Isopyrum thalictroides), brebenei (Corydalis solida), ciclamen (Cyclamen purpurascens), rostopască (Chelidonium majus), talpa gâștii (Leonurus cardiaca), tătăneasă (Symphytum officinale), traista-ciobanului (Capsella bursa-pastoris), țintaură (Centaurium umbellatum), viorele (Scilla bifolia), măcrișul iepurelui (Oxalis acetosella), silnic (Glechoma hirsuta), leurdă (Allium ursinum), brândușă de toamnă (din speciile Colchicum autumnale și Crocus banaticus), sânzâiană (Galium verum), margaretă (Leucanthemum vulgare), sunătoare (Hypericum perforatum), ghiocel (Galanthus nivalis), lușcă (Leucojum vernum), sulfină (Melilotus officinalis), trifoi (Trifolium pratense), podbal (Tussilago farfara), scai vânăt (Eringium planum), coada-calului (Equisetum arvense), ciuboțica cucului (Primula veris), coada șoricelului (Achillea millefolium), ghințură galbenă (Gentiana lutea - specie protejată), mentă (Mentha piperita), păpădie (Taraxacum officinale) sau iarbă-neagră (Calluna vulgaris). Gramineele sunt prezente cu specii de rogoz (Carex acutiformis), firuță (Poa pratensis), șuvar de munte (Poa trivalis), scradă (Festuca drimeja), mălaiul cucului (Luzula campestris) sau horști (Luzula sylvatica).
Capu Văii

În pădurile de fag și gorun, în lizierele acestora și în tufărișurile de mesteacăn sunt întâlnite (începând cu mijlocul verii și până toamna târziu) un număr mare de ciuperci cu specii de: hrib (Boletus edulis), hrib pucios (Boletus aereus), ciupercă de câmp (Agaricus arvensis), oișcă (Russula virescens), roșcovă (Lactarius deliciosus), bureți usturoi (Lactarius piperatus), creasta-cocoșului (Ramaria botrytis), bureți galbeni (Cantharellus cibarius) sau piciorul-căprioarei (Macrolepiota procera).

Lumea animalelor este bine reprezentată de mai multe specii de mamifere, păsări, reptile, amfibieni și insecte (unele protejate la nivel european prin aceeași Directivă CE 92/43/CE din 21 mai 1992 sau aflate pe lista roșie a IUCN, astfel:

Mamifere cu specii: lup (Canis lupus), mistreț (Sus scrofa), vulpe roșcată (Vulpes vulpes crucigera), căprioară (Capreolus capreolus), viezure (Meles meles), veveriță (Sciurus carolinensis), dihor (Mustela putorius), iepure de câmp (Lepus europaeus);
Pui de căprioară (în Cărbunar)

Păsări: pițigoi (Canus major), grangur (Oriolus oriolus), fazan (Phasianus colchicus), ciocănitoare (cu specii de Dendrocopus major sau Drycopus martius), privighetoare (Luscinia megarhynchos), zaică (Garrulus glandarius), mierlă (Turdus merula), cioară de semănătură (Corvus frugilegus), rândunică (Tachycineta bicolor), vrabie (Passer domesticus), cuc (Cuculus canorulus), cinteză (Fringilla coelebs), uliu-păsărar (Accipiter nisus);

Reptile și amfibieni: șopârla de câmp (Lacerta agilis), gușter (Lacerta viridis), șarpele orb (Anguis fragilis), broască roșie (Rana temporaria), buhai de baltă cu burtă roșie (Bombina bombina), buhai de baltă cu burtă galbenă (Bombina veriegata), broască verde (Bufo viridis), salamandră (Ambystoma maculatum).

Insecte cu specii de: fluturi, gărgărițe sau cărăbuși, dar și un coleopter cunoscut sub denumirea populară de rădașcă (Lucanus cervus), ce-și are habitatul în zonele împădurite (pe scoarța copacilor sau printre frunzele uscate de pe sol) și se hrănește cu larve și furnici. Rădașca este o specie protejată prin lege, ce aparține familiei Lucanidae.

۞ Apele de suprafață
Principala caracteristică a rețelei hidrografice este repartiția uniformă a numărului de izvoare (care alimenteză numeroasele pâraie cu debit mic de apă, dar permanent) pe toată suprafața nordică a versantului măgurii.

Pânza freatică a Măgurii Priei este bine reprezentată de izvore (fântâni amenajate de-a lungul timpului de localnicii care își lucrau fânețele pe timpul verii): Fântâna Ioanii Niculaii, Fântâna Petrii Floarii, Fântâna Drenului, Fântâna Hașului, Fântâna Băicănești) care la rândul lor formează mai multe pâraie (Părăul Urzâcarului, Părăul Coltăului, Părăul Fânaților, Părăul Țâcârlăului, Părăul Brădulețului, Părăul Scurții; Părăul Ouăni) ce străbat versantul nordic, adunându-și apele în albia vaii Priei, unul din afluenții de dreapta al râului Crasna.
Țâcârlău

Lacurile (tăurile) sunt alimentate de izvoare sau de precipitațiile din timpul anului și sunt împrejmuite de mlaștini și turbării cu vegetație specifică zonelor umede.

✉ ✉ ✉ Formular de contact (◑‿◑)

Nume

E-mail *

Mesaj *