Meniu

marți, 1 noiembrie 2016

Biserica de lemn din Bălan Cricova

Biserica de lemn din Bălan Cricova a fost ridicată, conform tradiției, în secolul al XVII-lea în Mănăstirea Bălan. Tot tradiția a înregistat și aducerea ei în sat în anul 1848, în timpul revoluției. Micuța biserică este tencuită și văruită în alb, atât în exterior cât și în interior. Aceasta este probabil una dintre cele mai vechi biserici de lemn din Sălaj și din Transilvania.


Potrivit preotului paroh Vasile Trifan, cea mai veche biserică de pe raza localităţii Bălan este biserica de lemn denumită Cricova, aşezată pe malul stâng al Văii Almaşului. Această biserică are o interesantă istorie, relatată chiar de părintele Trifan: ,,Biserica de lemn din Bălan Cricova a fost ridicată, conform tradiţiei, în vremuri îndepărtate, în Mănăstirea Bălan. În curtea actualei biserici stă construită această biserică, înălțată iniţial la zeci de kilometri, respectiv pe teritoriul mănăstirii cu hramul ,,Adormirea Maicii Domnului” din Bălan. Ea a fost transferată în poziţia actuală de săteni pentru a salva acest pământ sfânt care s-a dorit a fi stăpânit de austro-ungari. Astfel că într-o noapte, sătenii, cu carele cu boi, au adus-o şi au montat-o în mijlocul satului. În acest mod, pământul a fost considerat loc sfânt şi nu s-a mai dorit a fi cucerit.” (salajanul.ro)

Biserica se află pe noua listă a monumentelor istorice sub codul LMI: SJ-II-m-A-05015.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

✉ ✉ ✉ Formular de contact (◑‿◑)

Nume

E-mail *

Mesaj *