Meniu

Biserica de lemn din Putna

Biserica de lemn „Intrarea Maicii Domnului în Biserică” din Putna se află în satul omonim din județul Suceava, aproape de Mănăstirea Putna. Lăcașul de rugăciune cunoscut și ca Biserica de lemn „Dragoș Vodă” datează, conform tradiției, de la mijlocul secolului XIV. Biserica a fost ridicată inițial în satul Volovăț și adusă, tot conform tradiției, de Ștefan cel Mare în satul Putna. Aceasta este cea mai veche și singura biserică de lemn medievală cunoscută până în prezent la noi în țară.

Biserica de lemn „Intrarea Maicii Domnului în Biserică” din Putna 

Edificiul arhitectural este compus din trei părți succesive, care surprind trăsături specifice momentului în care au fost ridicate. Partea cea mai veche, în jumătatea de răsărit, se păstrează până astăzi. Biserica a fost ridicată în plan treflat din bârne de stejar legate în cheotori cu dinte ascuns, având inițial doar naos și un altar poligonal, în trei laturi. În butea originală s-au păstrat două ferestre tăiate dintr-un lemn așezat vertical și bolta celor două încăperi. Pronaosul se adaugă abia în anul 1778. Astăzi biserica are patru încăperi: pridvor, pronaos dreptunghiular cu boltă semicilindrică, naos și altar. Intrarea în biserică se face pe o ușă situată în peretele vestic al pridvorului. Biserica de lemn din Putna se află pe lista monumentelor istorice din județul Suceava.


Situată în Băile Felix, lângă ștrandul Apollo, Vila DIANA vă oferă plăcerea recreerii într-un loc liniștit, ambianța și confortul modern pentru o vacanță reușită. Vă așteptăm cu drag!

✉ ✉ ✉ Formular de contact (◑‿◑)

Nume

E-mail *

Mesaj *