Meniu

vineri, 4 august 2017

Biserica de lemn din Sub Piatră

Biserica de lemn „Cuvioasa Paraschiva” din Sub Piatră se află pe un masiv stâncos din Munții Trascăului, nu departe de peștera „Huda lui Papară”, pe malul drept al Văii Morilor, în satul cu acelaș nume din județul Alba. Edificiul arhitectural datează de la sfârșitul secolului XVIII.

Biserica de lemn „Cuvioasa Paraschiva” din satul Sub Piatră, județul Alba

Potrivit tradiției locale, biserica de lemn ”Cuvioasa Paraschiva” a fost zidită pe locul unei foste biserici mai vechi, numită schitul ”Maicii Domnului”. Actualul lăcaș de rugăciune a fost edificat în anul 1797, așa cum ne confirmă o inscripție, cu cifre chirilice și românești, încrustată pe o grindă deasupra ușii de la intrare. Construcția respectă întocmai forma bisericilor de lemn din Ardeal.

Intrarea dinspre schit

Biserica a fost construită din lemn de brad pe o temelie din grinzi de stejar, după un plan dreptunghiular, în formă de navă, cu absida decroșată, poligonală, cu cinci laturi. Pe latura de vest se află un pridvor deschis, sprijinit pe câțiva stâlpi din lemn de stejar. Iconostasul este din lemn și pictat în întregime. Acoperișul de șindrilă este tronat de o clopotniță dreptunghiulară înălțată deasupra pronaosului. Clopotnița este întreruptă de un foișor acoperit de baza lărgită a fleșei.

Intrarea dinspre peșteră
Biserica de lemn din Sub Piatră se află pe lista monumentelor istorice din județul Alba.


Situată în Băile Felix, lângă ștrandul Apollo, Vila DIANA vă oferă plăcerea recreerii într-un loc liniștit, ambianța și confortul modern pentru o vacanță reușită. Vă așteptăm cu drag!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

✉ ✉ ✉ Formular de contact (◑‿◑)

Nume

E-mail *

Mesaj *