Meniu

luni, 6 noiembrie 2017

Cazinoul din Vatra Dornei

Cazinoul din Vatra Dornei, cunoscut și sub denumirea de Pavilionul Central al Băilor, a fost ridicat la sfârșitul secolului al XIX-lea. Inițiatorul acestui proiect a fost Vasile Deac, primarul de atunci al orașului, care l-a convins pe împăratul Franz Joseph al Austriei de necesitatea existenței unui cazinou pentru turiștii veniți la băi. O parte din banii necesari construcției cazinoului au fost împrumutați de la o bancă vieneză, iar cealaltă parte a fost strânsă prin chetă publică, la care a contribuit însuși împăratul Franz Joseph al Austriei.

Cazinoul din Vatra Dornei

Clădit în stil eclectic, cu influențe ale Renașterii germane, proiectul este opera arhitectului vienez Peter Paul Brang. Lucrările au început în 1896 și s-au încheiat doi ani mai târziu, în 1898, urmând ca inaugurarea, în mod oficial, să aibă loc la 10 iulie 1899. La acea vreme clădirea dispunea de o sală de teatru, o bibliotecă, un restaurant, o cofetărie și câteva spații anexe.

De-a lungul timpului cazinoul a găzduit mai multe activități: sală de jocuri de noroc, sală de concerte și spectacole și club muncitoresc (în perioada regimului comunist). Intrând într-o stare avansată de degradare, Nicolae Ceaușescu aprobă (în 1987) ample lucrări de restaurare, care însă au fost oprite odată cu Revoluția din decembrie '89. Atunci, în numai trei luni, cazinoul a fost pur și simplu devastat: s-au furat candelabrele, marmura de Carrara, cristalurile și căzile de cupru. Lipsa fondurilor și schimbările repetate a proprietarilor au făcut ca astăzi clădirea să arate deplorabil.

În 2003, edificiul arhitectural a fost revendicat de Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților în calitate de administrator juridic al Fondului Bisericesc Ortodox Român din Bucovina, și proprietar al clădirii. Aflat pe lista monumentelor istorice din România, Cazinoul din Vatra Dornei urmează să fie renovat și transformat într-un muzeu al Bucovinei.


Situată în Băile Felix, lângă ștrandul Apollo, Vila DIANA vă oferă plăcerea recreerii
într-un loc liniștit, ambianța și confortul modern petrecerii unei vacanțe reușite.
Vă așteptăm cu drag!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

✉ ✉ ✉ Formular de contact (◑‿◑)

Nume

E-mail *

Mesaj *