Meniu

joi, 20 iulie 2017

Mănăstirea Văratec

Mănăstirea Văratec este cea mai mare mănăstire de maici din România. Aceasta este situată în satul Văratec (comuna Agapia) din județul Neamț și a fost fondată în anul 1785 de către schimonahia Olimpiada, împreună cu duhovnicul Iosif.

Biserica "Adormirea Maicii Domnului" a mănăstirii Văratec

Biserica "Adormirea Maicii Domnului" a fost construită (între anii 1808-1812) din piatră de râu și cărămidă după un plan dreptunghiular, fără abside laterale și cu absida altarului semicirculară. Interiorul este împărțit în patru încăperi: pridvor, pronaos, naos și altar. Lăcașul de rugăciune este susținut de patru contraforturi și este înconjurat, sub streașină, de un brâu de ocnițe. Intrarea în biserică se face atât prin cele două uși aflate pe laturile de nord și de sud ale pridvorului, cât și printr-o ușă aflată pe latura sudică a bisericii. Cele două turle au formă semicirculară și sunt sprijinite pe baze poligonale. Catapeteasma este sculptată în lemn de tisă și poleită cu aur în anul 1816 de către Constantin Zugravul. Fresca interioară (neobizantin) a fost realizată în 1841 și refăcută în anul 1882, așa cum ne spune o inscripție aflată în partea de nord a pridvorului.

Ansamblul Mănăstirii Văratec: Biserica "Adormirea Maicii Domnului" (biserica principală), Biserica "Sf. Ioan Botezătorul", Biserica "Schimbarea la Față",  împreună cu turnul clopotniță și chiliile, se află pe lista monumentelor istorice din județul Neamț.


Situată în Băile Felix, lângă ștrandul Apollo, Vila DIANA vă oferă plăcerea recreerii într-un loc liniștit, ambianța și confortul modern pentru o vacanță reușită. Vă așteptăm cu drag!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

✉ ✉ ✉ Formular de contact (◑‿◑)

Nume

E-mail *

Mesaj *