Biserica de lemn „Sf. Cuvioasă Paraschiva” din Poienile Izei datează din anul 1632 și este considerată una din cele mai bine conservate biserici de lemn din Maramureș. Datorită vechimii, originalității și frumuseții, începând cu anul 1999, lăcașul de rugăciune face parte din patrimoniul cultural mondial, sub egida UNESCO.
Biserica a fost ridicată după un plan dreptunghiular, cu absida altarului rectangulară, în retragere și un pridvor pe partea de vest. Acoperișul cu dublă poală este străpuns de turnul-clopotniță înălțat deasupra pronaosului. Planul cu absida altarului rectangulară specifică secolului al XVII-lea, pereții supraînălțați și acoperișul cu dublă poală (elemente de secol XVIII), ilustrează evoluția în timp a tipului de biserică de lemn maramureșeană.
Pictura interioară a fost realizată în ani diferiți; astfel: în 1785 a fost pictată proscomidia de către zugravul Radu Munteanu, urmând ca în 1794 să fie pictat restul bisericii de către un localnic anonim. Biserica de lemn „Sf. Cuvioasă Paraschiva” din satul Poienile Izei, județul Maramureș, se află pe lista monumentelor istorice din România.
Situată în Băile Felix, lângă ștrandul Apollo, Vila DIANA vă oferă plăcerea recreerii
într-un loc liniștit, ambianța și confortul modern petrecerii unei vacanțe reușite. Vă așteptăm cu drag!
Biserica de lemn „Sf. Cuvioasă Paraschiva” din Poienile Izei, Maramureș |
Biserica a fost ridicată după un plan dreptunghiular, cu absida altarului rectangulară, în retragere și un pridvor pe partea de vest. Acoperișul cu dublă poală este străpuns de turnul-clopotniță înălțat deasupra pronaosului. Planul cu absida altarului rectangulară specifică secolului al XVII-lea, pereții supraînălțați și acoperișul cu dublă poală (elemente de secol XVIII), ilustrează evoluția în timp a tipului de biserică de lemn maramureșeană.
Vedere din față |
Pictura interioară a fost realizată în ani diferiți; astfel: în 1785 a fost pictată proscomidia de către zugravul Radu Munteanu, urmând ca în 1794 să fie pictat restul bisericii de către un localnic anonim. Biserica de lemn „Sf. Cuvioasă Paraschiva” din satul Poienile Izei, județul Maramureș, se află pe lista monumentelor istorice din România.
într-un loc liniștit, ambianța și confortul modern petrecerii unei vacanțe reușite.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu