Meniu

vineri, 3 ianuarie 2020

Biserica catolică din Cotnari

Biserica catolică din Cotnari (ruine) se află în localitatea omonimă din județul Iași. Cu o vechime de peste 500 de ani, lăcașul de cult considerat o raritate, atât în Moldova, cât și în Țara Românească și un obiectiv istoric reprezentativ pentru istoria întregii zone, astăzi a ajuns o ruină.

Biserica catolică din Cotnari (ruine)

Ctitorie a lui Despot Vodă (domn al Moldovei în perioada 18 noiembrie 1561 - 5 noiembrie 1563), edificiul a fost ridicat în secolul al XV-lea din piatră brută, în stil gotic, după un plan ce cuprinde un altar boltit cu sacristie (o mică încăpere în care erau păstrate obiectele de cult și veșmintele preoțești), nava principală (cu trei bolți susținute de două coloane) și un vestibul desupra căruia se ridică un turn.

Detaliu 

Cronicarul Nicolae Costin (mare vornic al Moldovei, fiu al cronicarului Miron Costin) prezintă arhitectura edificiului ca una de înaltă măiestrie, astfel; biserica are ușile cu chenare din piatră și ferestrele de formă ogivală, la partea superioară având dublă evazare, atât spre interior, cât și la exterior. Ferestrele turnului au fost realizate după tehnica fortificațiilor, forma acestora sugerând rolul de supraveghere și apărare. Ruinele bisericii catolice din Cotnari se află pe lista monumentelor istorice ale României.


Situată în Băile Felix, lângă ștrandul Apollo, Vila DIANA vă oferă plăcerea recreerii
într-un loc liniștit, ambianța și confortul modern petrecerii unei vacanțe reușite.
Vă așteptăm cu drag!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

✉ ✉ ✉ Formular de contact (◑‿◑)

Nume

E-mail *

Mesaj *