vineri, 29 noiembrie 2024

Mănăstirea „Sfântul Ioan Iacob” – Corlățeni

Mănăstirea „Sfântul Ioan Iacob” – Corlățeni este un așezământ ortodox de călugări situat la poalele Rarăului, în Bucovina, comuna Pojorâta, județul Suceava. Schitul Corlățeni a fost ridicată în anul 1927 de către un localnic, urmând ca în 1962 să fie strămutat la Voroneț. În anul 1966, câțiva săteni credincioși au înălțat o capelă în jurul unei cruci de fier construite de Constantin Corlățeanu (un localnic din Pojorâta), pe culmea Obcinei Floreasca din Giumalău. În anul 1970, capela este înlocuită de actuală biserică.
O pisanie aflată în biserică ne spune că: "După dimularea schitului, populația de pe aceste meleaguri, simțind lipsa schitului, au ridicat în anul 1966 o capelă împrejmuind crucea care mai rămăsese, cu speranța că se va putea face câte o slujbă de preotul parohiei, dar fiindcă nu se poate fără a fi un altar sfințit de a se slujii, ne-am hotărât de a mari încăperea, făcând și Sf. Altar, așa după cum se vede actualul schit și care s-a înzestrat de către credincioșii care îl vizitează și rămâne că cât timp va dăinui acest schit să rămână deschis pentru toate slujbele bisericești, înspre folosul și lăuda lui Dumnezeu, în veci. Amin. Vă mulțumim și Dumnezeu să va răsplătească tuturor acelora care a-ti contribuit cu orice fel de ajutoare înspre lăuda lui Dumnezeu. Credința te va mântui. Noiembrie 1969. Ilie Țîmpău."
În patrimoniul mănăstirii se află părți din moaștele sfinților: Ioan Iacob de la Neamț, Gheorghe Hozevitul, Prov, Tarah, Andronic și Procopie, precum și o icoană făcătoare de minuni a Sfintei Ana, mama Maicii Domnului.


Situată în Băile Felix, lângă ștrandul Apollo, Vila DIANA vă oferă plăcerea recreerii
într-un loc liniștit, ambianța și confortul modern petrecerii unei vacanțe reușite.
Vă așteptăm cu drag!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu