Mănăstirea Hadâmbu este un așezământ monahal întemeiat de boierul grec Iani Hadâmbul în anul 1659. Aceasta se află pe teritoriul administrativ al comunei Mironeasa, la o distanță de cca. 30 de kilometri de municipiul Iași. Mănăstirea găzduiește 0 icoană a Maicii Domnului cu Pruncul, considerată ca fiind făcătoare de minuni. Această icoană a fost pictată în anul 1938 de către preotul romașcan Octavian Zmău, urmând ca mai apoi să fie ferecată în argint de către meșterul Ion Contfas din orașul Târgu Neamț. Coroanele Mântuitorului și Maicii Domnului sunt din aur, decorate cu pietre prețioase, rubine, safire și smaralde.
Biserica veche cu hramul "Nașterea Maicii Domnului" a fost ridicată în anul 1659 din piatră brută cu chenare gotice și prezintă un plan mixt. La reconsolidare aceasteia i s-au reînnoit acoperișul (în stil moldovenesc), catapeteasmă și baldachinul pentru icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului.
Biserica nouă, recent construită în stil tradițional ștefanian, are hramul „Acoperământul Maicii Domnulul”. Fresca interioară a fost realizată de către profesorul Vasile Buzuloiu din București și apoi de ucenicul său, Vasile Gheorghiță. Pardoseala lăcașului de rugăciune este din marmură de Rușchița, prelucrată în atelierele de la Holboca. Ansamblul Mănăstirii Hadâmbu se află înscris pe lista monumentelor istorice din România.
Situată în Băile Felix, lângă ștrandul Apollo, Vila DIANA vă oferă plăcerea recreerii
într-un loc liniștit, ambianța și confortul modern petrecerii unei vacanțe reușite. Vă așteptăm cu drag!
Biserica veche cu hramul „Nașterea Maicii Domnulul” |
Biserica veche cu hramul "Nașterea Maicii Domnului" a fost ridicată în anul 1659 din piatră brută cu chenare gotice și prezintă un plan mixt. La reconsolidare aceasteia i s-au reînnoit acoperișul (în stil moldovenesc), catapeteasmă și baldachinul pentru icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului.
Biserica nouă cu hramul „Acoperământul Maicii Domnulul” |
Biserica nouă, recent construită în stil tradițional ștefanian, are hramul „Acoperământul Maicii Domnulul”. Fresca interioară a fost realizată de către profesorul Vasile Buzuloiu din București și apoi de ucenicul său, Vasile Gheorghiță. Pardoseala lăcașului de rugăciune este din marmură de Rușchița, prelucrată în atelierele de la Holboca. Ansamblul Mănăstirii Hadâmbu se află înscris pe lista monumentelor istorice din România.
într-un loc liniștit, ambianța și confortul modern petrecerii unei vacanțe reușite.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu